Ședință la Săftica. Galeria lui Dinamo a mers în cantonament pentru a discuta cu Flavius Stoican: „Am vrut să auzim de la el ce i-au transmis conducătorii”

Ședință la Săftica. Galeria lui Dinamo a mers în cantonament pentru a discuta cu Flavius Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultrașii dinamoviști au mers, sâmbătă, înainte de finala Campionatului Național de Juniori B, în cantonamentul echipei mari de la Săftica. Aproximativ o sută de suporteri au vrut să discute cu jucătorii, dar mai ales cu antrenorul Flavius Stoican. Fanii au intenționat să-i mobilizeze pe jucători și au transmis că vor fi alături de echipă, mai ales după ce șefii au cerut insolvența societății care administrează clubul. În plin război cu cei din conducere, ultrașii l-au chestionat pe Stoican în legătură cu viitorul clubului. „Nu am mers să facem scandal. A fost o discuție normală, am vrut să știm de la Flavius Stoican ce se va întâmpla cu echipa, să auzim de la el ce i-au transmis conducătorii.  De acum ne vom interesa direct ce se întâmplă la clubul nostru. Aceste vizite vor deveni o obișnuință. Sunt lucruri pe care nu le înțelegem, cum ar fi vânzarea unor jucători la prima ofertă. Fotbaliștii trebuie să știe că în această perioadă grea noi vom fi alături de echipă”, a spus unul dintre fanii dinamoviști pentru ProSport.

La ultimul meci din „Ștefan cel Mare” pe care Dinamo l-a disputat sezonul trecut, contra celor de la Săgeata Năvodari, cele două galerii, PCH și SUD, au contestat dur conducerea clubului, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache fiind înjurați pe tot parcursul jocului. Atitudinea fanilor a venit după ce cu trei zile înaintea acelui joc a fost depusă cererea de intrare în insolvență a SC Dinamo 1948 SA.


Fanii dinamoviști l-au întrebat pe Falvius Stoican (dreapta) ce gânduri are Ionuț Negoiță cu echipa


500 de suporteri dinamoviști au fost prezenți la Berceni pentru a-i susține pe juniorii republicani B în meciul contra celor de la CS U Craiova. „Câinii” mici s-au impus (3-2) și au devenit campioni ai României


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…